CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea depunerii de către D.G.A.S.P.C. Maramureș a proiectului „Respectăm dizabilitatea, susținem abilitatea la Centrul de Zi AJUTA” în cadrul Componentei 13 Reforme sociale din Planul Național de Redresare Și Reziliență (PNRR), Investiția I.2 - Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş,
- Raportul Direcției de Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr.24773/2022;
- Nota de Fundamentare nr. 49666/26.10.2022 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş;
- art. 51 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe, Comisia pentru proiecte-strategii și dezvoltare și Comisia juridică și de disciplină;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1) lit. (a), (2) lit. (b), (5) lit. (b), art. 182, alin. (1) și (2), precum și ale 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă depunerea de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a proiectului „Respectăm dizabilitatea, susținem abilitatea la Centrul de Zi AJUTA” cu o capacitate de 50 beneficiari/zi, în cadrul Componentei 13 Reforme sociale din Planul Național de Redresare Și Reziliență (PNRR), Investiția I.2 - Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, în vederea finanțării acestuia.
Art.2. Se aprobă darea în administrarea D.G.A.S.P.C. Maramureș a imobilului aflat în proprietatea Consiliul Județean Maramureș, compus din Clădire nivel P+1 în suprafață construită la sol de 388 mp, construită desfășurată de 776 mp, situat în municipiul Sighetu Marmației, str. Unirii, nr. 21A, jud. Maramureș, identificat conform Cărții Funciare nr. 66520 Sighetu Marmației, pe o perioadă de 10 ani.
Art.3. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș va avea dreptul de a efectua lucrări de reabilitare și modernizare, precum şi dotarea și accesibilizarea imobilului identificat la art. 2, pe o perioadă de 10 ani.
Art.4. Se aprobă cofinanțarea cu suma de 602.173,04 lei, din valoarea totală a proiectului de 1.709.780,53 lei, reprezentând sumă suplimentară, precum și toate cheltuielile neeligibile identificate în faza de elaborare sau în faza de implementare a proiectului, precum şi toate costurile suplimentare, în cazul în care, pe parcursul implementării proiectului, în vederea atingerii obiectivelor acestuia, se impune depăşirea bugetului proiectului.
Art.5. Solicitantul proiectului, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș va asigura sustenabilitatea serviciului social reabilitat pe o durată de 5 ani, de la încetarea contractului de finanţare a proiectului.
Art.6. Se desemnează doamna Coste-Mădăras Alina în calitate de Director General al D.G.A.S.P.C. Maramureș ca persoană împuternicită să semneze cererea şi contractul de finanţare.
Art.7. D.G.A.S.P.C. Maramureș va duce la îndeplinere prevederile prezentei hotărâri.
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.
PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 363 Baia Mare, 31 octombrie 2022
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi „pentru”, și 9 neparticipări în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 31 octombrie 2022. Au fost prezenți 35 din 35 de membri ai consiliului județean.