CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Monitorizarea digitală a traficului și instalarea unor stații de alimentare cu combustibili alternativi pe drumurile județene din Maramureș cuprinse în proiectul Mara Nord
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției Tehnice și Investiții, nr. 23097 /2023;
- Raportul de specialitate al Directiei Economice nr. 23.319/2023;
- Raportul de specialitate al Directiei Juridice nr. 23.315/2023;
- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și ale art. 294, alin. (3), (5) și (6) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Monitorizarea digitală a traficului și instalarea unor stații de alimentare cu combustibili alternativi pe drumurile județene din Maramureș cuprinse în proiectul Mara Nord rezultați din Studiul de Fezabilitate, Proiect nr.2372/2023 întocmită de S.C. EDS Electric S.R.L., conform Anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art.2. Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la Art. 1 se va realiza din fonduri externe nerambursabile, bugetul de stat, bugetul local prin bugetul Consiliului Județean Maramureș, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite conform programelor de investiţii publice aprobate.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Tehnice și Investiții.
PREŞEDINTE,
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 352 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 28 septembrie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi “pentru” , în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 septembrie 2023. Au fost prezenți 29 din 34 de membri ai consiliului județean.