Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 3 din 27.01.2016

3041
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind repartizarea pe destinaţii a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumuri judeţene şi comunale pe anul 2016

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiilor de specialitate precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru activităţi economico - financiare;
          Având în vedere Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/ 2015;
          În baza art. 91 alin. (3) lit. a) şi art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215 /2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă repartizarea pe destinaţii a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale în sumă de 8.608 mii lei, astfel:
  1. 608 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile comunale, urmând ca repartizarea acesteia pe unităţi administrativ-teritoriale să fie aprobată ulterior prin hotărâre de către Consiliul judeţean Maramureş;
  2. 8000 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene;

          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică integral sau în extras:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Administraţiei judeţene a finanţelor publice Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Tehnice;
  • Partenerilor interesaţi.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 27 ianuarie 2016. Au fost prezenţi 31 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
pentru SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş – Director executiv D.J.A.P.
Baia Mare, 27 ianuarie 2016
Nr. 3