Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 294 din 08.12.2021

1731
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind achiziționarea serviciilor juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare a intereselor Unității Administrativ - Teritoriale Județul Maramureș și ale Consiliului Județean Maramureș

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Tehnice și Investiții nr. 25502/2021;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 25360/2021;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 25333/2021;
          În baza prevederilor:
  • O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, și de modificare și completare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă achiziționarea serviciilor juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare a intereselor Unității Administrativ-Teritoriale Județul Maramureș și ale Consiliului Județean Maramureș, necesare în contestarea Deciziei nr. 26/2021 și a Raportului de audit financiar nr. CCMM2021-46563/25.10.2021 emise de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Maramureș, serviciile juridice urmând a fi prestate inclusiv la instanța de contencios administrativ și în căile de atac prevăzute de lege.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
  • Direcției Tehnice și Investiții;
  • Direcției Economice.

PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 294
Baia Mare, 8 decembrie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 voturi „pentru” și o „abţinere” în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 8 decembrie 2021. Au fost prezenți 30 din 33 de membri ai consiliului județean.