CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Ghidului solicitantului de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul judeţului pentru activităţi non profit de interes general in domeniul sportului
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică, avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, ale Comisiei pentru activităţi de turism, tineret şi sport precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
Ţinând cont de amendamentul formulat în plen de Preşedintele Comisiei pentru activităţi de turism, tineret şi sport;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non profit de interes general cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului Nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Normelor privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă, aprobate prin H.G. nr. 1447/2007 cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (5), lit. a), pct. 6 şi ale art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aproba Ghidul solicitantului de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul judeţului pentru activităţi non profit de interes general in domeniul sportului, actualizat, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi „pentru”şi trei neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 27 februarie 2018. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 27 februarie 2018 Nr. 28