Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 248 din 23.12.2020

2081
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a județului Maramureș

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Arhitect Șef nr.17837 din 11.11.2020;
          Ținănd cont de prevederile:
  • art. 36 alin. (5), (12 lit. b) şi art. 37 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legii nr.55 din 15 mai 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • Hotărârii Consiliului Județean nr. 111 din 22.05.2019, prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a județului Maramureș.
  • Legii nr. 52 /2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
          Văzând:
  • Avizele comisiilor de specialitate: Comisia de urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimonoi și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 190 alin (4), art. 191 alin (6) lit. b) raportat la art. 173, alin. (1) lit. f), art. 182, alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a județului Maramureș, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei, Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 111 din 22 mai 2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a județului Maramureș, își încetează aplicabilitatea.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş;
  • Direcției Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcției Arhitect Șef;
  • membrilor comisiei.

PREȘEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 248
Baia Mare, 23 decembrie 2020

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 33 voturi pentru și o neparticipare la vot, în ședința ordinara a Consiliului Județean Maramureș din 23 decembrie 2020. Au fost prezenți 34 din totalul de 35 de membri ai Consiliului Județean.