Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 233 din 28.06.2024

1242
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind modificarea hotărârii nr. 226 din data de 03.06.2024 pentru aprobarea documentației tehnico – economice și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru proiectul ”Reabilitarea Palatului Administrativ”

           Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte nr. 15059/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 14814/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 14982/2024.
           Ținând cont de prevederile:
  • H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, art. 12;
  • art. 44 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 42 alin. (1) din Legea 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare;
           Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe, Comisia pentru proiecte strategii și dezvoltare și Comisia juridică și de disciplină;
           În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. (f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
           Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

           Art.I. Anexa 2, Principalii indicatori tehnico-economici ai proiectului „Reabilitarea Palatului Administrativ” faza Proiect Tehnic, din Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 226/ 03.06.2024, se modifică şi va avea conţinutul conform anexei 1 la prezenta hotărâre.
           Art.II. Anexa 3, Devizul General al obiectivului de investiţii din Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 226/ 03.06.2024, se modifică şi va avea conţinutul conform anexei 2 la prezenta hotărâre.
           Art.III. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 226/ 03.06.2024 privind aprobarea documentației tehnico – economice și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru proiectul ”Reabilitarea Palatului Administrativ” rămân neschimbate.
           Art.IV. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Arhitect Şef.

PREŞEDINTE,
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 233
Baia Mare, 28 iunie 2024

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi “pentru” și 2 neparticipări la vot , în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 Iunie 2024. Au fost prezenți 29 din 35 de membri ai consiliului județean.