Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 228 din 29.10.2019

1622
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind utilizarea excedentului anual al bugetului judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe anul 2018

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice și Patrimoniu;
  • Adresa nr. 2122/13.08.2019 transmisă de S.C. „Drumuri - Poduri Maramureş” S.A.;
  • Nota de fundamentare nr.12479/17.10.2019 a Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor art. 58, alin.1 lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
          Luând în considerare Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3809 din 18 decembrie 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2018;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. b), art. 182, alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă utilizarea din excedentul anual al bugetului Judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar pe anul 2018, a sumei de 452,89 mii lei, pentru finanţarea unor cheltuieli, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă modificări în „Lista obiectivelor de investiţii” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiţii.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 228
Baia Mare, 29 octombrie 2019

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru” şi 3 neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 29 octombrie 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.