CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
de modificare a Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 167/ 2016 privind validarea desemnării nominale a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Maramureş
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică, avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe şi ale Comisiei juridice şi de disciplină
Văzând Adresa nr. 5030185/ 2018 a Corpului Naţional al Poliţiştilor, Biroul executiv central de desemnare a reprezentantului temporar al Consiliului Teritorial Maramureş al Corpului Naţional al Poliţiştilor în A.T.O.P. Maramureş, precum şi Adresa nr. 689/ 2018 a A.T.O.P. Maramureş;
În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 218/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cu completările şi modificările ulterioare;
Văzând prevederile art. 19 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică, aprobat prin H.G. nr. 787/ 2002;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. f) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.I. Se aprobă modificarea Art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 167/ 2016, respectiv a poziţiei 5 din anexă, prin înlocuirea domnului Coste Dorin cu domnul comisar şef de poliţie Velea Marius, reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor.
Art.II. Se aprobă modificarea Art.2 din Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 167/ 2016, care va avea următorul cuprins: „Pentru activitatea desfăşurată în şedinţe, membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică beneficiază de o indemnizaţie pentru fiecare ședință, reprezentând 20% din indemnizaţia brută a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, pentru participarea la o şedinţă ordinară trimestrială a plenului și la o ședință lunară de comisie”.
Art.III. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Biroului Resurse Umane;
- Compartimentului Gestiunea Documentelor şi Secretariat A.T.O.P.;
- Membrilor comisiei.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 voturi „pentru”, un vot nul şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din 31 ianuarie 2018. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 31 ianuarie 2018 Nr. 20