Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 189 din 29.08.2018

2450
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire anexă pentru depozitare - magazie pentru lemne” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Solicitarea nr. 1356/14.08.2018 a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, Raportul Direcţiei Tehnice şi Investiții şi avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaţionale, Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală, Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          Ținând cont de prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice precum şi ale art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
          În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit. c) și f) şi ale art.97, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire anexă pentru depozitare-magazie pentru lemne” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, Str. 22 Decembrie, nr. 30, astfel:
  • Valoarea investiției, 40.000,00 lei (inclusiv TVA)
  • C + M, 38.877,95 lei (inclusiv TVA)
          Durata de realizare – 3 luni.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş;
  • Direcţiei Juridice și Administraţiei Publice;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiţii;
  • Centrului Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 33 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 29 august 2018. Au fost prezenţi 34 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 29 august 2018
Nr. 189