CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind trecerea unui bun din domeniul public al județului Maramureș în domeniul public al comunei Asuaju de Sus
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 13732/2022;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 14158/2022;
- Hotărârea consiliului local al Comunei Asuaju de Sus nr. 18/31.05.2022 privind aprobarea solicitării de trecere a obiectivului de investiții ”Alimentare cu apă a localităților Asuaju de Sus și Asuaju de Jos, comuna Asuaju de Sus, județul Maramureș din domeniul public al județului Maramureș în domeniul public al Comunei Asuaju de Sus”;
- HCJ nr. 146/30.10.2007 privind includerea în domeniul public al județului a obiectivului de investiții ”Alimentare cu apă a localităților Asuaju de Sus și Asuaju de Jos, comuna Asuaju de Sus”;
- art. 294 alin. (2), (4), (5), (6) și (7) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 687/1997 privind contractarea și garantarea de către Guvern a unor credite pentru realizarea unor programe guvernamentale privind pietruirea drumurilor comunale, alimentarea cu apă a satelor, asigurarea cu locuințe sociale, refacerea și dezvoltarea infrastructurii în intravilanul localităților rurale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă trecerea unui bun, având datele de identificare cuprinse în Anexa la prezenta hotărâre, din domeniul public al judeţului Maramureş în domeniul public al comunei Asuaju de Sus.
Art.2. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care aparțin domeniul public al Județului Maramureş.
Art.3. Predarea - primirea bunului prevăzut la art.1 se face pe bază de protocol încheiat între părți.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Arhitect Șef;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Comunei Asuaju de Sus.
PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 182 Baia Mare, 24 iunie 2022
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 24 iunie 2022. Au fost prezenți 30 din 35 de membri ai consiliului județean.