Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 169 din 26.05.2023

2114
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind stabilirea unor măsuri de gestiune a serviciului de salubrizare la nivelul județului Maramureș

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate comun al Direcţiilor de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, Tehnică și Investiții și Economică nr. 10604/2023;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 10296/2023;
  • Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului de salubrizare a judetului Maramures nr. 5184/06.06.2018, astfel cum a fost acesta modificat ulterior prin Actul aditional nr. 1/2018, Actul aditional nr. 2/2019, Actul aditional nr. 3/2020 si Actul aditional nr. 4/2021;
  • Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă nr.31/25.10.2022 si Hotărârea nr. 13/20.04.2023 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență;
  • Raportat la necesitatea adoptării unor măsuri pentru asigurarea continuităţii serviciului de salubrizare până la asigurarea condiţiilor de operaţionalizare a tuturor activităţilor componente a CMID, respectiv până la finalizarea construcţiei depozitului conform;
          Văzând adresele operatorului DRUSAL S.A. nr. 5697/7.12.2022 și nr. 1377/06.04.2023, reprezentând Note de ajustare/modificare a tarifelor, respectiv scindarea activităților inițiale de la data atribuirii contractului de delegare, raportat la prevederile O.U.G. 133/2022 și a Odinului nr. 640/2022 a Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice și stabilirea tarifelor activităților desfășurate;
          Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, privind încadrarea actului în categoria situațiilor de excepție care permit adoptarea actului în procedura de urgență;
          Ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006;
          Raportat la Ordinul nr. 640/2022 a Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile de salubrizare, precum și de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deșeurilor și a taxelor de salubrizare;
          Văzând Hotărârea Comitetului Național pentru situații de Urgență nr. 13/20.04.2023 privind prelungirea cu încă 6 luni a depozitării deșeurilor colectate în amestec la Depozitul Eco Bihor Oradea;
          În baza prevederilor art. 8, alin. (3), lit. d²) și k) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), alin. (5), lit. m), art. 182, alin. (1) și a art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările şi modificările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE
          Art.1. Se aprobă modificarea Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului de salubrizare a judeţului Maramures pentru activitățile aferente Centrului de Management Integrat al Deșeurilor nr. 5184/06.06.2018 încheiat între județul Maramureș prin Consiliul județean, în calitate de Delegatar şi DRUSAL S.A., în calitate de Delegat, astfel cum a fost acesta modificat ulterior prin Actul aditional nr. 1/2018, Actul aditional nr. 2/2019, Actul aditional nr. 3/2020 si Actul aditional nr. 4/2021, conform Actului adițional nr. 5, anexă la prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă scindarea tarifelor inițiale din Contractul de delegare nr. 5184/06.06.2018, respectiv din:
  1. Tarif tratare mecano-biologică și depozitare, inclusiv a nămolului de la stații de epurare,
  2. Tarif sortare și CCDV,
  3. Tarif transfer și transport;
          În următoarele tarife:
  1. Tarif pentru transferul deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă (Tt_reciclabile);
  2. Tarif pentru transferul deșeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și al altor deșeuri colectate separat altele decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă (Tt_reziduale);
  3. Tarif pentru activitatea de sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat, numai tariful pentru sortare sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat (Tsortare);
  4. Tarif pentru activitatea de tratarea aerobă a biodeşeurilor colectate separat în instalaţii de compostare, numai tariful de compostare (Tcompostare);
  5. Tarif tratarea mecano-biologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile integrate de tratare, numai tariful de tratare mecano-biologică (Ttmb);
  6. Tarif pentru activitatea de operarea centrelor de colectare prin aport voluntar, numai tariful de operarea centrelor de colectare prin aport voluntar aferent (Tcav);
  7. Tarif eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale şi reziduurilor, numai tariful de depozitare (Tdepozitare);
          Art.3. Se aprobă următoarele tarife pentru activitățile prestate:
  1. Tarif pentru transferul deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă (Tt_reciclabile) – 78,89 lei/tonă;
  2. Tarif pentru transferul deșeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și al altor deșeuri colectate separat altele decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă (Tt_reziduale) – 90,21 lei/tonă;
  3. Tarif pentru activitatea de sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat, numai tariful pentru sortare sortarea deşeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat (Tsortare) – 349,78 lei/tonă;
  4. Tarif eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale şi reziduurilor, numai tariful de depozitare (Tdepozitare) – 143,33 lei/tonă;
          Tarifele sunt exprimate in lei/tona fara TVA.
          Art.4. (1) Se aprobă, pe perioada stabilită prin Hotărârea nr. 13/20.04.2023 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și pe perioada transferului deșeurilor reziduale și eliminării deșeurilor, prin depozitare la Depozitul Eco Bihor Oradea, modificarea următoarelor tarife:
  1. transferul deșeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și al altor deșeuri colectate separat altele decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă (T. reziduale Oradea) în cuantum de 220,32 lei/tona;
  2. activitatea de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale și a reziduurilor (T. depozitare Oradea) în cuantum de 291,56 lei/tona. La tariful privind activitatea de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale și a reziduurilor se adaugă suma de 80 lei/tona care reprezinta taxa pe economie circulara, sumă nepurtătoare de TVA. Tarifele sunt exprimate in lei/tona fara TVA.
          Art.5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1.06.2023, potrivit prevederilor art. 60, alin. 1, lit. a) din Normele metodologice din 2022 de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare aprobate prin Ordinul nr. 640/2022 al Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
          Art.6. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcția Juridică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiții;
  • Unității de Implementare a Proiectului;
  • ADIGIDM Maramureş;
  • S.C. DRUSAL S.A.

PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI,
Aurica TODORAN
Nr. 169
Baia Mare, 26 mai 2023

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi “pentru” și 1 abținere, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 26 mai 2023. Au fost prezenți 28 din 35 de membri ai consiliului județean.