Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 164 din 28.10.2015

3378
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind modificarea componenţei unor comisii de specialitate pe domenii de activitate

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică şi avizul favorabil al Comisiei juridice şi de disciplină;
          Văzând Hotărârile Consiliului judeţean Maramureş nr. 123/2015 privind încetarea mandatului unui consilier judeţean şi declararea locului ca vacant şi nr. 147/2015 privind validarea mandatului unui consilier judeţean;
          Ţinând cont de prevederile art. 48 şi 49 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului judeţean Maramureş, modificat şi completat prin Hotărârea nr. 61/ 2009;
          În temeiul prevederilor art. 97 şi ale art. 98 raportate la prevederile art. 54 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se modifică, începând cu data adoptării prezentei hotărâri, componenţa unor comisii de specialitate, după cum urmează:
          - În Comisia pentru învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural şi Comisia pentru asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului - Pană Viorel se înlocuieşte cu domnul Boloş Constantin - consilier judeţean.

          Art.2. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Direcţia juridică şi administraţie publică;
  • Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
  • Consilierului judeţean nominalizat.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi „pentru” şi două neparticipări la vot în şedinţa ordinară din 28 octombrie 2015. Au fost prezenţi 32 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş
Baia Mare, 28 octombrie 2015
Nr. 164