Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 149 din 04.05.2023

1563
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Județean Maramureș la realizarea Campaniei de Ecologizare ”Curățăm Maramureșul”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Biroului Turism și Promovarea Județului nr. 10250/2023;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 10149/2023;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr.10153/2023;
  • Scrisorile de intenție transmise la Consiliul Județean Maramureș de la instituțiile interesate să devină parteneri în proiectul ”Curățăm Maramureșul”, respectiv de la Instituția Prefectului Judeţul Maramureş, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1), lit. e), f), alin. (7), lit. a), art. 182 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a), precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă participarea UAT Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș la realizarea Campaniei de Ecologizare ”Curățăm Maramureșul”, care se va desfășura în perioada 08 – 12.05.2023, în județul Maramureș.
          Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între U.A.T. Judeţul Maramureş prin Consiliul Judeţean Maramureş, Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș.
          Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 160 mii lei, din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Judeţean Maramureş, prevăzut în bugetul județului Maramureș pe anul 2023, pentru realizarea proiectului prevăzut la art.1.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Biroului Turism și Promovarea Județului;
  • Inspectoratului Școlar Județean Maramureș;
  • Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș.

PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 149
Baia Mare, 04 mai 2023

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi “pentru” și 2 neparticipări în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 04 mai 2023. Au fost prezenți 30 din 35 de membri ai consiliului județean.