HOTĂRÂRE
pentru modificarea tabloului cuprinzând impozitele şi taxele locale pentru anul 2013
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul directorului executiv al Direcţiei Economice şi avizul favorabil al comisiei pentru activităţi economico financiare;
În temeiul prevederilor art.27 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare; a art. 267, 251, 282, 287, 288 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Legea nr. 343/2006; a Hotărârii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; a Hotarârii Guvernului nr.1309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2013; ale art. 6 alin(2) şi (3) din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
În baza art. 91, alin. (3), lit. c) şi art. 97, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată.
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aproba modificarea anexei la hotărârea nr. 151/2012 pentru aprobarea tabloului cuprinzând impozitele şi taxele locale pentru anul 2013 conform celor precizate în anexă.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează: Arhitect Şef, Direcţia economică, Direcţia juridică şi administraţie publică.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică integral sau în extras:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei juridice şi administraţie publică;
- Arhitectui Şef;
- Direcţiei economice;
- Compartimentului de pregătire a şedinţelor şi relaţii cu consilierii.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 30 ianuarie 2013. Au fost prezenţi 32 de consilieri judeţeni din totalul 33 consilieri judeţeni în funcţie.
PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 30 ianuarie 2013
Nr.14
Documente