CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării Programului de transport 2014 - 2019 prin reducerea numărului de curse, modificarea graficului de circulaţie şi reducerea capacităţii de transport
Având Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Referatul Direcţiei Tehnice şi Investiţii şi avizele favorabile ale Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului precum şi ale Comisiei pentru economice, agricultură şi dezvoltare rurală;
În conformitate cu prevederile art.17 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007 în perioada de valabilitate, programele de transport judeţene pot fi actualizate de către autorităţile judeţene de transport, dar numai la solicitarea consiliului judeţean şi după aprobarea prin hotărâre a acestuia;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. f) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă modificarea Programului de transport 2014-2019 prin reducerea numărului de curse, modificarea graficului de circulaţie şi reducerea capacităţii de transport, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Tehnice şi Investiţii.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară din 28 februarie 2017. Au fost prezenţi 31 din totalul de 34 membrii ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş
Baia Mare, 28 februarie 2017 Nr. 14