Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 132 din 12.04.2024

1497
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

privind modificarea bugetului judeţului Maramureș pe anul 2024

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 8645/11.04.2024;
          Ținând cont de solicitările structurilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Maramureș și ale instituțiilor publice aflate în subordine;
          Potrivit art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (3), lit. a) şi ale art.182 alin. (1), precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă modificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Maramureș pe anul 2024, conform anexei nr. 1.
          Art.2. Se aprobă modificări în “Lista obiectivelor de investiții” şi în lista poziţiei “Alte cheltuieli de investiții” conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului judeţului Maramureș;
  • Administraţiei judeţene a finanțelor publice Maramureș;
  • Direcției Juridice;
  • Direcției Tehnice și Investiții;
  • Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
  • Direcției Economice;
  • Direcției Arhitect Șef.

PREŞEDINTE,
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 132
Baia Mare, 12 aprilie 2024

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi “pentru” și 1 neparticipare la vot, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 12 aprilie 2024. Au fost prezenți 27 din 35 de membri ai consiliului județean.