Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 13 din 03.02.2016

2969
JUDEȚUL MARAMUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea cotizațiilor ce se plătesc de Consiliul județean pentru diferite structuri asociative în care județul Maramureș are calitatea de membru, pentru anul 2016

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Economice şi Patrimoniu și avizul favorabil al Comisiei pentru activități economico-financiare;
          Potrivit prevederilor art. 35 alin. (6) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 11 alin. (4), ale art. 91 alin. (6), lit. c) precum și ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul județean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă cotizațiile ce se plătesc de către Consiliul județean pentru diferite structuri asociative, în care județul Maramureș are calitatea de membru, pentru anul 2016, la următoarele valori însumate: 10.325 EUR + 5.000 USD + 1260,29 mii lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică integral sau în extras:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice și Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice și Patrimoniu.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 3 februarie 2016. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
pentru SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ioan Dragoş - Director executiv D.J.A.P.
Baia Mare, 3 februarie 2016
Nr. 13