Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 124 din 28.04.2023

1466
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici și a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții «Reabilitare teatru de vară», str. Dealul Florilor, nr. 1, Baia Mare, Maramureș

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 9486/ 24.04.2023;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr.9644/ 25.04.2023;
  • Adresa Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș nr. 691/ 05.04.2023.
          Ținând cont de prevederile:
  • H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, art. 7 alin. (7) și art. 10 alin (4);
  • art. 44 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 42 alin. (1) din Legea 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. (f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici din cadrul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții «Reabilitare teatru de vară» conform anexei 1 la prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă devizul general pentru obiectivul de investiții «Reabilitare teatru de vară», conform anexei 2 la prezenta hotărâre.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş și se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică;
  • Direcţia Economică;
  • Direcția Arhitect Șef;
  • Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 124
Baia Mare, 28 aprilie 2023

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru” și 1 neparticipare la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 aprilie 2023. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.