Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 124 din 26.09.2007

1962
ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂRE
privind aprobarea promovării în parteneriat a proiectului “ MONITOR – sistem de monitorizare a impactului dezvoltării socio economice prin implementarea de proiecte”, propus spre finanţare în cadrul Programului Phare CBC 2005

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Referatul de specialitate al Direcţiei Dezvoltare Regională, precum şi avizul favorabil al comisiei de specialitate,
          În temeiul art. 91, al (3) litera d), art. 97 al (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă promovarea în parteneriat cu Administraţia de Stat Ivano Frankivsk a proiectului “MONITOR – sistem de monitorizare a impactului dezvoltării socio economice prin implementarea de proiecte”.
          Art.2. Se aprobă cofinanţarea proiectului „MONITOR – sistem de monitorizare a impactului dezvoltării socio economice prin implementarea de proiecte” cu suma de 55.000 euro reprezentând 10 % din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, în situaţia în care acesta va fi acceptat la finanţare.
          Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, care va fi mandatat să semneze orice documente necesare fazelor de cerere de finanţare şi de implementare a acestui proiect.
          Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economico Financiare;
  • Direcţiei Dezvoltare Regională;
  • Partenerilor nominalizaţi.

Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi, în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 26 septembrie 2007.

PREŞEDINTE,
Marinel KOVACS
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru DUMUŢA
Baia Mare, 26 septembrie 2007
Nr. 124