CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind actualizarea Structurii organizatorice cu paturi la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare
Având în vedere:
- Referatul de aprobare a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției juridice - Biroul resurse umane nr. 10005/04.05.2022;
- Adresa Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare nr. 787/09.02.2022 înregistrată la instituția noastră sub nr. 3379/14.02.2022;
- Nota de fundamentare nr. 787/09.02.2022 înregistrată la instituția noastră sub nr. 3379/14.02.2022;
- Autorizația sanitară temporară de funcționare nr. 24911/14.12.2021 emisă de Direcția de Sănătate Publică a Județului Maramureș;
- Adresa Ministerului Sănătății nr.XI/A/Reg.1/6019/SMSS 1844/AR/5184/6205/12.04.2022 înregistrată la instituția noastră sub nr. 8837/18.04.2022 prin care se acordă aviz cu privire la modificarea structurii organizatorice al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare;
- Hotărârea Consiliului Judeţean Maramureş nr. 50/27.03.2019 privind aprobarea Structurii organizatorice a Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare;
- art. 172 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art.15 lit. d) din H.G nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- O.M.S. nr. 623/14.04.2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus SARS-CoV-2 , a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2;
În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1) lit. a), art. 182 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureș adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă Structura organizatorică cu paturi la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, actualizată prin suplimentarea numărului de paturi la Secția de Boli Infecțioase – Compartiment terapie intensivă aprobat de Ministerul Sănătății, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș și se comunică la:
- Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică;
- Biroul Resurse Umane;
- Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.
PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 117 Baia Mare, 11 mai 2022
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 de voturi „pentru” și 2 neparticipări în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 11 mai 2022. Au fost prezenți 33 din 34 de membri ai consiliului județean.