CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea promovării în parteneriat a proiectului ACCESS ROUA - Reabilitarea drumurilor de legătură care duc la punctele de trecere a frontierei (ACCESS ROUA - Rehabilitation of connection roads leading to the crossing points), propus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Comun Romania - Ucraina ENI CBC 2014-2020 precum şi a cofinanţării acestuia
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Raportul Direcției de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaționale precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină Analizând Ghidul Aplicantului pentru Primul Apel de Propuneri de Proiecte, Obiectivul Tematic 7, Prioritatea 3.1 Dezvoltarea infrastructurii de transport transfrontalier și a instrumentelor TIC al Programului Operaţional Comun Romania - Ucraina ENI CBC 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene din 17.12.2015 nr. C(2015) 9143,
În conformitate cu prevederile art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 91, alin. (1) lit. f) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă promovarea în parteneriat a proiectului ACCESS ROUA - Reabilitarea drumurilor de legătură care duc la punctele de trecere a frontierei (ACCESS ROUA - Rehabilitation of connection roads leading to the crossing points), propus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Comun Romania - Ucraina ENI CBC 2014-2020.
Art.2. Se aprobă cofinanţarea proiectului, cu suma de 477.126,45 euro, echivalent în lei, reprezentând 26,48% din bugetul proiectului aferent judeţului Maramureş în calitate de Aplicant, în situația în care proiectul va primi decizia de finanţare.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 voturi „pentru”şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 26 aprilie 2018. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 26 aprilie 2018 Nr. 101