CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind trecerea din domeniul public al Județului Maramureș în domeniul public al Orașului Vișeu de Sus a imobilului – teren și construcții – situat în orașul Vișeu de Sus, str. Spiru Haret, nr. 14 - 16
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
- Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 1500 / 2023;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 1743/2023;
- Hotărârea Consiliului local al orașului Vișeu de Sus nr. 208/09.12.2022 privind aprobarea preluării din domeniul public a județului Maramureș în domeniul public al UAT oraș Vișeu de Sus, jud. Maramureș, a imobilelor situate în orașul Vișeu de Sus, str. Spiru Haret, nr. 14 - 16, denumite “Cămin nefamiliști” și “Bloc garsoniere” precum și terenul aferent, înscrise în CF nr. 59350;
- Extrasul CF 59350 Vișeu de Sus;
- art. 294 alin. (2), (4), (5), (6) și (7) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public al Judeţului Maramureş în domeniul public al Orașului Vișeu de Sus a imobilului – teren și construcții – situat în orașul Vișeu de Sus, str. Spiru Haret, nr. 14 – 16, având datele de identificare cuprinse în Anexa la prezenta hotărâre. Art.2. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Maramureş.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Arhitect Șef;
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Orașului Vișeu de Sus.
PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 10 Baia Mare, 26 ianuarie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 de voturi „pentru”, 1 vot împotrivă și o neparticipare la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 26 ianuarie 2023 . Au fost prezenți 34 din 35 de membri ai consiliului județean.