Imprimă această pagină

Consiliul Județean Maramureș cofinanțează proiectul "Dor de România – Maramureșul și Diaspora"

30 Octombrie 2019 82
În ședința ordinară a lunii octombrie condusă de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran, consilierii județeni au fost de acord cu participarea instituției la realizarea proiectului „Dor de România – Maramureșul și Diaspora”. Acesta va fi realizat în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Proiectul va beneficia de o finanțare și din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în valoare de 72.312 lei și o cofinanțare de 55.600 lei din partea Consiliului Județean.
Proiectul „Dor de România – Maramureșul și Diaspora” se va desfășura pe parcursul a două zile la Milano, Italia, în a doua jumătate a lunii noiembrie și va consta în organizarea unui eveniment complex, cuprinzând o serie de acțiuni pe tema sprijinirii comunității maramureșene stabilită în Italia, în păstrarea și perpetuarea identității etnice, culturale și lingvistice, precum și a tradițiilor și obiceiurilor specifice județului Maramureș. Printre activitățile cuprinse în programul proiectului se numără organizarea unui târg de produse tradiționale „Bun de Maramureș”, incluzând și produse culinare, dar și spectacole folclorice de muzică și dans. Totodată, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, precum și ai Ministerului Românilor de Pretutindeni vor prezenta oportunitățile propuse diasporei în vederea reîntoarcerii în România.

La rândul lor, reprezentanții Consiliului Județean Maramureș vor prezenta oportunitățile de afaceri din județ, proiectele relevante ale instituției, dar și informații referitoare la nevoia de resurse umane în cadrul companiilor care își desfășoară activitatea în Maramureș. Proiectul mai are în vedere organizarea de întâlniri cu minoritatea românească, în special cu cea din Maramureș, în vederea dezbaterii problemelor pe care le întâmpină, dar și a disponibilității de revenire în țară. Nu în ultimul rând, se va înființa un „Bibliopunktmm”, reprezentând nucleul unei minibiblioteci donate de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare către o asociație a românilor din Milano.

Prin această inițiativă se dorește preîntâmpinarea problemelor cu care se confruntă membrii familiilor despărțite (abandon școlar, divorțuri, neintegrare în comunitate etc.), dar și contracararea tendinței de stabilire definitivă și asimilare a acestor familii în țările de adopție.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite