Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Ambasadorul Croaţiei, primit de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş

07 Mai 2015 2226
Ambasadorul Croaţiei, Andrea Gustovic-Ercegovac, se află în vizită în Maramureş, prilej cu care s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu. Vizita doamnei ambasador coincide cu prima zi a manifestărilor derulate sub genericul „Zilele Maramureşului”. Prin urmare, aceasta a acceptat cu plăcere să participe la acţiunile de deschidere a evenimentului, inclusiv la simpozionul „Multiculturalism în spaţiul Maramureşean”. Discuţiile dintre ambasador şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, s-au axat pe prezentarea judeţului Maramureş şi a Croaţiei şi a perspectivelor de relaţionare economică pentru viitor.
„Mă bucur că doamna ambasador a ajuns la noi într-un moment important pentru Maramureş, acum când peste puţin timp va începe un simpozion dedicat multiculturalismului în spaţiul maramureşean. Trăim într-o Europă în care elementele de naţionalism capătă amploare şi e important ca, prin acţiunile noastre, să transmitem un mesaj de unitate. În judeţul nostru sunt recunoscute opt etnii care convieţuiesc în armonie.” – a afirmat Zamfir Ciceu.

De asemenea, s-a prezentat organizarea administrativă şi politică a judeţului, dar şi elementele importante ale economiei, agriculturii şi turismului. „Maramureşul a fost un judeţ preponderent minier până în jurul anului 2000, când minele s-au închis şi industria s-a reorientat spre alte ramuri. Acum industria mobilei este cea mai reprezentativă pentru judeţ. Suntem o zonă cu un mare potenţial agricol, aici existând mulţi producători de produse ecologice. Turismul reprezintă, de asemenea, un punct important. Avem 8 biserici monumente UNESCO, iar Consiliul Judeţean Maramureş derulează proiectul Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord, prin care acestea vor fi integrate într-un circuit turistic.”

Ambasadorul Croaţiei susţine că între România şi Croaţia sunt relaţii excelente la nivel politic şi că, la nivel economic ţara sa are zece investitori în România. Pentru a detalia elementele care ne aseamănă din punct de vedere al potenţialului turistic, Andrea Gustovic-Ercegovac a prezentat harta Croaţiei, arătând cele trei zone turistice importante care trebuie văzute în Croaţia: zona Histria, partea de mijloc cu multe insule şi parcuri naţionale, dar şi Dubrovnic.

Biroul de presă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite