Uniunea Judeţeană Sanitas Maramureş a remis un comunicat de presă în care se afirmă că sunt tergiversate negocierile privind semnarea acordului de aderare a unităţii din Asistenţă Socială la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup. Potrivit comunicatului semnat de preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Maramureş, Mircea Ciocan, sindicatele afiliate la Cartel Alfa Maramureş se opun acestei aderări. Considerentele invocate de Mircea Ciocan ţin de „atitudinea potrivnică intereselor propriilor membri” pe care o are conducerea Cartel Alfa Maramureş.
În scopul deblocării acestei situaţii, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, invită conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, sindicatul Sanitas, Sindicatul Libertatea şi Sindicatul Asistenţilor Sociali, dar şi conducerea Cartel Alfa Maramureş, la negocieri în vederea semnării acordului de aderare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup a unităţii din Asistenţa Socială.
Întâlnirea va avea loc luni 16 martie 2015, ora 11.00 în sala 105 a Palatului Administrativ Baia Mare.
Biroul de presă