Sunteți aici: Comunicate de presăUn nou contract semnat azi la Consiliul Judeţean Maramureş

Un nou contract semnat azi la Consiliul Judeţean Maramureş


Azi, 04.02.2015, la Consiliul Judeţean Maramureş, s-a semnat un important contract din cadrul celui mai mare proiect pe care instituţia îl are în derulare. Este vorba despre contractul de „Furnizare containere, pubele, igloo-uri şi echipament de compostare în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”.

Licitaţia a fost câştigată de asocierea de firme S.C. Europlast România SRL Oradea şi S.C. Triplast SRL Târgu Mureş. Valoarea contractului este de 27.989.657,40 lei fără TVA, la care se adaugă TVA-ul în valoare de 6.717.517,78 lei, iar durata contractului este de 11 luni.

Reprezentanţii celor două firme s-au întâlnit cu echipa de proiect şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, atât pentru a semna contractul, cât şi pentru a stabili detalii legate de procedurile de lucru în vederea realizării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

Biroul de presă