Sunteți aici: ActivitateNoutati"Sacru și profan în onomastic" dezbătut de specialiști

"Sacru și profan în onomastic" dezbătut de specialiști

05 Septembrie 2017
Un eveniment academic de înaltă ținută a reunit astăzi, 5 septembrie 2017, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mar, 130 de specialiști cercetători din 22 de țări, în cadrul Conferinței Internaționale de Onomastică „Numele și Numirea”.

Manifestarea științifică se află la cea de-a IV-a ediție și este organizată de Centru Universitar Nord Baia Mare, din cadrul Universității Tehnice Cluj – Napoca, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Municipiul Baia Mare. Prezent la deschiderea oficială, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, a transmis cuvinte de apreciere la adresa acestei inițiative și a felicitat persoanele implicate pentru perseverența de care au dat dovadă în crearea acestui context care reunește în Baia Mare pentru a patra oară, cercetători de înaltă prețuire.

„Ne bucurăm că și noi, Consiliul Județean Maramureș, putem fi părtași la această întâlnire. Este foarte important ca în ziua de astăzi să știm cine suntem, iar numele și numirea, până la urmă, asta ne indică, apartenența noastră la un neam, la o comunitate. Felicit organizatorii și toate persoanele implicate, pentru acest demers, care iată a ajuns la a IV-a ediție. Este un lucru îmbucurător că aici, în Maramureș se întâmplă evenimente de înaltă ținută, care dau valoare comunității noastre. Vă invit să vă simțiți bine în Maramureș, să reveniți de fiecare dată cu plăcere pentru a vă bucura de tot ceea ce înseamnă sacrul și profanul Maramureșului și să ne revedem cu bine la edițiile următoare”, a apreciat Ioan Doru Dăncuș.

Timp de 3 zile Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare va găzdui diferite dezbateri referitoare la „Sacru și profan” în antroponimie, toponimie și alte domenii conexe onomasticii. Specialiști din țară, dar și din străinătate vor prezenta lucrările pe secțiuni în limba română, engleză, franceză, italiană, germană și spaniolă. Lucrările trimise spre publicare au fost evaluate de un comitet științific alcătuit din 41 de personalități din majoritatea țărilor participante. Volumele se vor regăsi în biblioteci din întreaga lume.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș