Sunteți aici: ActivitateNoutatiPrimul proiect AFCN câștigat de Muzeul de Mineralogie

Primul proiect AFCN câștigat de Muzeul de Mineralogie

12 Iunie 2017
Una dintre preocupările prioritare ale instituţiei noastre este aceea de identificare a noi surse financiare necesare dezvoltării şi diversificării ofertei culturale a muzeului. Anul acesta am participat, prin depunerea unui proiect, la cea de-a doua sesiune de finanţare anuală, susţinută de Administraţia Fondului Cultural Naţional. În premieră, am şi reuşit, în condiţiile unei concurenţe acerbe (16 proiecte finanţate dintr-un total de 68), ca proiectul „Percepţii senzoriale inedite - fascinaţia cristalelor”, înscris în cadrul ariei „Patrimoniu Cultural Material”, să obţină un fond nerambursabil de 47.673 lei.

Proiectul, ce va avea termen limită de implementare 15 noiembrie 2017, vine în completarea expoziţiei noastre de bază şi îşi propune o abordare neconvenţională a relaţiei vizitator – exponat. Astfel, o secţiune specială va fi dedicată experimentării unor senzaţii inedite care vor implica, simultan, simţurile văzului, auzului şi pipăitului. Este o datorie a noastră, a comunităţii, de a ţine cont şi de o categorie, de multe ori ignorată, şi anume, cea a persoanelor cu deficienţe de vedere. Pentru ele spaţiul senzorial va avea dotările necesare pentru ca o persoană în această situaţie să poată beneficia măcar de o parte a serviciilor culturale ale muzeului nostru. Partener în derularea proiectului ne va fi Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Maramureş, a cărei colaborare o aşteptăm cu toată deschiderea. Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) este o instituţie publică autonomă, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi care este principalul finanţator public al ofertei culturale din România. Considerăm acest proiect începutul unei colaborări de durată cu entitatea amintită pentru îmbunătăţirea activităţii cultural muzeale a instituţiei noastre.

Sursa: Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza”