CAPITOLUL I
Constituirea consiliului judeţean, alegerea
Preşedintelui şi vicepreşedinţilor
Art.1. (1) Constituirea consiliului judeţean se face în termen de 3 zile de la data depunerii jurământului de către preşedintele consiliului judeţean. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de către preşedintele consiliului judeţean. La şedinţa de constituire pot participa prefectul sau un reprezentant al acestuia.
(2) Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor judeţeni aleşi. În cazul în care nu se poate asigură această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste două zile, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean. Dacă nici a doua reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către preşedintele consiliului judeţean, peste alte două zile, în aceleaşi condiţii.
(3) În situaţia în care consiliul judeţean nu se poate reuni nici la această ultimă convocare, din cauza absenţei fără motive temeinice a consilierilor, preşedintele consiliului judeţean va declară vacante, prin dispoziţie, locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, urmând să fie completate cu supleanţi conform procedurilor prevăzute la alineatul (2).
(4) Dacă locurile vacante nu pot fi completate cu supleanţi înscrişi pe listele de candidaţi respective, se va proceda la organizarea alegerilor pentru completarea locurilor vacante în termen de 30 de zile, în condiţiile Legii pentru alegerea autorităţile administraţiei publice locale.
(5) Dispoziţia preşedintelui consiliului judeţean prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacată de cel în cauză la instanţa de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.
(6) Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a făcut imposibilă prezenţa acestora, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forţă majoră.
Art.2. Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de preşedintele consiliului judeţean.
Art.3. (1) Consilierii declaraţi aleşi vor alege, prin vot deschis exprimat prin ridicare mâinii, o comisie de validare alcătuită din 3 consilieri. Comisia este aleasă pe întreaga durată a mandatului.
(2) Desemnarea candidaţilor pentru comisia de validare se face de către grupurile de consilieri aleşi pe lista aceluiaşi partid, alianţă politică sau alianţă electorală precum şi de către consilierii independenţi. Numărul de locuri cuvenite fiecărui grup se determină în funcţie de numărul de mandate obţinut de grupul în cauză.
(3) Alegerea membrilor comisiei de validare se face individual, prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţa de constituire, iar rezultatul va fi consemnat într-o hotărâre.
Art.4. (1) Comisia de validare a mandatelor alege din rândul membrilor săi un preşedinte şi un secretar.
(2) Şedinţele comisiei de validare se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii membrilor săi.
Art.5. (1) După alegerea comisiei de validare se dispune o pauză, în timpul căreia comisia va examina legalitatea alegerii fiecărui consilier, pe baza dosarelor prezentate de preşedintele comisiei şi va propune validarea sau invalidarea mandatelor. În acest scop se întocmeşte un raport.
(2) Dacă consilierii care deţin funcţii incompatibile optează în scris pentru renunţarea la funcţia de consilier, va fi examinat, în vederea validării, dosarul supleantului, respectiv supleanţilor de pe aceeaşi listă, în ordinea în care cei în cauză au fost înscrişi pe lista de candidaţi.
(3) Invalidarea alegerii unui consilier poate fi propusă de comisia de validare numai dacă aceasta constată că au fost încălcate condiţiile de eligibilitate stabilite expres prin lege sau dacă alegerea s-a făcut prin fraudă electorală constatată de către biroul electoral, potrivit prevederilor Legii nr.67/2004.
(4) Consilierii care lipsesc motivat de la şedinţa de constituire pot fi validaţi sau invalidaţi în lipsă.
(5) În cazul în care, până la data validării, un candidat declarat ales nu mai face parte din partidul pe a cărui listă a fost ales, la cererea scrisă a conducerii judeţene a partidului respectiv mandatul acestuia nu va fi validat, urmând a fi validat primul supleant pe lista respectivă.
(6) Procedura prevăzută de prezentul articol se aplică şi pentru validarea candidaţilor declaraţi supleanţi, pe locurile de consilier devenite vacante, aceştia trebuind să facă dovada, la data validării, că sunt înscrişi în partidul politic, alianţa politică sau alianţa electorală pe a cărei listă au candidat în alegeri.
(7) Lucrările şedinţei comisiei de validare se consemnează într-un proces verbal semnat de membrii comisiei prezenţi la şedinţă.
Art.6. (1) Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot.
(2) Rezultatul validării mandatelor se consemnează într-o hotărâre care se comunică de îndată consilierilor care au absentat motivat şi pentru care s-a desfăşurat procedura validării.
(3) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesaţi la instanţele de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau în cazul celor absenţi în termen de 5 zile de la comunicare. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează.
Art.7. (1) Consilierii judeţeni ale căror mandate au fost validate depun în faţa Consiliului judeţean următorul jurământ în limba română:
”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Maramureş. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
(2) Jurământul se depune după următoarea procedură: Preşedintele Consiliului judeţean anunţă începerea ceremoniei de depunere a jurământului de credinţă de către consilierii validaţi şi invită asistenţa să se ridice în picioare. Secretarul judeţului dă citire textului jurământului după care Preşedintele Consiliului judeţean invită, în ordine alfabetică, consilierii validaţi să depună jurământul. La auzirea numelui fiecare consilier se prezintă la pupitrul special amenajat pentru depunerea jurământului, pe care se vor afla Constituţia României, Biblia precum şi textul jurământului imprimat în două exemplare pentru fiecare consilier. Consilierul punând mâna pe Constituţie şi după caz, pe Biblie va pronunţa cuvântul
„Jur” după care va semna amândouă exemplarele jurământului. Preşedintele Consiliului judeţean semnează de asemenea jurământul după care înmânează un exemplar consilierului împreună cu semnul distinctiv al calităţii de consilier judeţean. Al doilea exemplar al jurământului se depune în dosarul special al şedinţei de constituire.
(3) Consilierii pot depune jurământul şi fără formula religioasă. La solicitarea acestora formula religioasă nu va fi inclusă în textul jurământului.
(4) Consilierii care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei. În acest caz secretarul judeţului va declanşa procedura validării mandatului primului supleant al listei pe care a fost ales consilierul respectiv.
(5) Consilierii validaţi sunt consideraţi în funcţie din momentul depunerii jurământului de credinţă şi li se eliberează o legitimaţie care atestă calitatea de membru al Consiliului judeţean Maramureş. Legitimaţiile şi semnul distinctiv se confecţionează prin grija Consiliului judeţean, pe baza modelului aprobat prin hotărâre a Guvernului, iar costul confecţionării acestora se suportă din bugetul propriu. La încheierea mandatului consilierii judeţeni pot păstra, cu titlu evocativ, legitimaţia şi semnul distinctiv.
Art.8. După depunerea jurământului de către majoritatea consilierilor validaţi, dacă numărul acestora nu este mai mic de 18, Consiliul judeţean se declară legal constituit adoptându-se în acest sens o hotărâre cu votul deschis al majorităţii consilierilor validaţi”
Art.9. Hotărârile privind alegerea comisiei de validare şi declararea consiliului judeţean ca legal constituit au caracter constatator, nu sunt producătoare de efecte juridice şi nu pot fi atacate în justiţie.
Art.10. (1). În vederea constituirii grupurilor de consilieri, potrivit dispoziţiilor Statutului aleşilor locali se ia o pauză. După reluarea lucrărilor se comunică în plen componenţa grupurilor de consilieri constituite precum şi liderul fiecărui grup, consemnându-se în procesul verbal al şedinţei.
(2) Consiliul judeţean legal constituit procedează la alegerea celor doi vicepreşedinţi. Candidaturile pentru alegerea vicepreşedinţilor se propun de către preşedinte, grupurile de consilieri sau de consilierii ce nu aparţin nici unui grup.
(3) Alegerea vicepreşedinţilor Consiliului judeţean se face cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie.
(4) Fiecare consilier primeşte un buletin de vot, pentru funcţia de vicepreşedinte, pe care sunt înscrise în ordinea propunerii, numele tuturor candidaţilor pentru funcţia respectivă. Exprimarea votului se face prin înscrierea literei (X) în caseta corespunzătoare opţiunii „DA” pentru un singur candidat şi a opţiunii „NU” pentru toţi ceilalţi candidaţi, în funcţie de opţiune.
(5) În situaţia în care nici un candidat nu a întrunit votul majorităţii consilierilor în funcţie se organizează turul doi de scrutin, în aceeaşi şedinţă, la care participă primii doi consilieri, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute în primul tur de scrutin. Dacă în urma organizării turului doi de scrutin nici unul din candidaţi nu obţine votul majorităţii consilierilor în funcţie, alegerea vicepreşedintelui respectiv se va face într-o altă şedinţă când vor putea fi făcute noi propuneri.
(6) Dacă se înregistrează balotaj între candidaţi se va organiza un tur de departajare între candidaţii aflaţi în această situaţie.
(7) După alegerea primului dintre vicepreşedinţi, după aceeaşi procedură, se trece la alegerea celui de al doilea vicepreşedinte.
Art.11. (1) Alegerea vicepreşedinţilor Consiliului judeţean va fi consemnată în hotărâri distincte.
(2) Pe întreaga durată a exercitării mandatului vicepreşedinţii îşi păstrează calitatea de consilier judeţean.
Art.12. (1) Mandatul vicepreşedinţilor începe la data alegerii lor în aceste funcţii şi încetează odată cu încetarea mandatului consiliului judeţean.
(2) Încetarea mandatului de consilier, are ca efect încetarea de drept, la aceeaşi dată şi a mandatului de vicepreşedinte al Consiliului judeţean.
(3) Vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţiile respective cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie la propunerea a cel puţin o treime din numărul acestora. Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor Consiliului judeţean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului Consiliului judeţean
CAPITOLUL II
protecţia legală a consilierilor judeţeni, grupurile de consilieri,
drepturile şi obligaţiile consilierilor judeţeni
Art.13. (1) Mandatul consilierului judeţean încetează înainte de termen în condiţiile Legii nr. 393/2004 cu modificările şi completările ulterioare în următoarele situaţii:
- demisie;
- incompatibilitate;
- schimbarea domiciliului într-o unitate administrativă ce nu aparţine judeţului Maramureş;
- lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale Consiliului judeţean;
- imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutiv, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;
- condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;
- punerea sub interdicţie judecătorească;
- pierderea drepturilor electorale;
- pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales;
- deces.
(2) Încetarea înainte de termen a mandatului de consilier se constată printr-o hotărâre a Consiliului judeţean, secretarul judeţului declanşând procedura de validare a mandatului primului supleant al listei pe care a fost ales consilierul respectiv.
Art.14. (1) Consilierii se pot constitui în grupuri, în funcţie de partidele sau alianţele politice pe ale căror liste au fost aleşi, dacă sunt în număr de cel puţin 3.
(2) Consilierii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) pot constitui un grup prin asociere.
(3) Grupul de consilieri este condus de un lider, ales prin votul deschis al majorităţii membrilor grupului.
(4) Prevederile de mai sus se aplică şi consilierilor independenţi.
(5) Consilierii nu pot forma grupuri în numele unor partide care nu au participat la alegeri sau care nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru a intra în consiliu cu cel puţin un consilier.
(6) În cazul fuzionării, două sau mai multe partide, care sunt reprezentate în consiliu sau care au deja constituite grupuri, pot forma un grup distinct.
Art.15. (1) Pe timpul exercitării mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean se suspendă contractul de muncă sau actul de numire a acestora în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice, respectiv la regii autonome sau la societăţi comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, mai puţin educatorii şi învăţătorii, precum şi cercetătorii ştiinţifici, ziariştii cu atestat profesional, oamenii de cultură şi artă.
Art.16. (1) În funcţiile deţinute de persoanele ale căror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate în condiţiile art. 14 alineatul (1) pot fi numite sau angajate alte persoane, numai pe durată determinată.
(2) Funcţiile de conducere deţinute anterior de preşedinte şi vicepreşedinţi în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice, respectiv la regii autonome sau la societăţi comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale pot fi ocupate numai prin delegare, pe durata exercitării mandatului de către titular.
(3) În cazul în care, pe durata exercitării mandatului de către persoanele care ocupă funcţiile de preşedinte ori vicepreşedinte, au loc reorganizări ale persoanei juridice, acestea sunt obligate să comunice persoanelor ale căror contracte de muncă sau acte de numire au fost suspendate noile locuri de muncă stabilite, corespunzător celor deţinute de acestea, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(4) La încetarea mandatului de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean persoanele în cauză îşi reiau activitatea în executarea aceloraşi contracte de muncă sau acte de numire. La stabilirea clasei şi gradului de încadrare se vor lua în calcul şi perioadele lucrate în funcţiile de demnitate publică alese.
(5) În cazul în care conducerea persoanei juridice refuză reluarea activităţii în funcţia deţinută anterior alegerii, persoana în cauză se va putea adresa instanţei de judecată competente, cererea fiind scutită de taxă de timbru judiciar.
(6) Timp de 2 ani de la data încetării mandatului, persoanelor în cauză nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă ori acestea nu pot fi eliberate din funcţie pe motive ce nu le sunt imputabile.
(7) La încetarea mandatului, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiază, la cerere, de calcularea sau, după caz, de recalcularea pensiei, luându-se în calcul şi indemnizaţiile lunare primite, în condiţiile legii.
Art.17. (1) Pentru participarea la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate, consilierii au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă. Preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean nu li se acordă indemnizaţie de şedinţă. Indemnizaţia de şedinţă pentru membrii consiliului care participă la şedinţele ordinare ale consiliului şi ale comisiilor de specialitate este de 5% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Consiliului judeţean.
(2) Indemnizaţia de şedinţă se acordă pentru o şedinţă de consiliu şi pentru 1-2 şedinţe ale comisiilor de specialitate, organizate lunar, potrivit legii.
(3) Plata indemnizaţiilor stabilite potrivit prevederilor alin. (2) - (4) se efectuează exclusiv din veniturile proprii ale bugetului judeţean.
(4) Consilierii au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le-au făcut în exercitarea mandatului, în condiţiile legii.
(5) Drepturile băneşti cuvenite aleşilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condiţiile legii.
(6) Consilierii, care participă la şedinţele de consiliu organizate în mod excepţional în timpul programului de lucru, se consideră învoiţi de drept, fără a le fi afectat salariul şi celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de muncă.
(7) Consilierii judeţeni care se deplasează din localitatea în care domiciliază în localitatea în care se desfăşoară şedinţe ale consiliului judeţean sau a comisiilor de specialitate precum şi alte activităţi la care participă în calitate de consilier judeţean, vor primi contravaloarea transportului sau echivalentul a 7,5 l benzină/100km în cazul în care folosesc pentru deplasare autoturismul propriu..
Art.18. (1) Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului.
(2) Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean beneficiază de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii.
(3) Pentru a beneficia de concediu fără plată sau de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite, preşedintele consiliului judeţean are obligaţia de a informa, în prealabil, consiliul judeţean, indicând durata acestora şi perioada în care vor avea loc. În cazuri de urgenţă, informarea se va face în prima şedinţă de consiliu, organizată după terminarea concediului.
(4) Concediile fără plată sau pentru evenimente familiale deosebite, precum şi durata acestora, în cazul vicepreşedinţilor, se aprobă de către preşedinte.
(5) Durata exercitării mandatului de preşedinte şi de vicepreşedinte al consiliului judeţean constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei.
Art.19. (1) Consilierii judeţeni au dreptul de iniţiativă în promovarea actelor administrative, individual sau în grup.
(2) Consilierii judeţeni beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate, în decursul mandatului, conform hotărârii consiliului judeţean.
(3) Dreptul consilierilor judeţeni de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(4) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile, serviciile publice, precum şi persoanele juridice de drept privat sunt obligate să asigure informarea corectă a consilierilor judeţeni, potrivit competenţelor ce le revin, asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes local.
(5) Dreptul de asociere este garantat consilierilor judeţeni.
(6) În urma îndeplinirii unor misiuni oficiale preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să prezinte, la prima şedinţă ordinară de consiliu, un raport privind deplasările efectuate.
(7) În cazul nerespectării prevederilor precedente, preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii judeţeni vor suporta cheltuielile deplasării.
Art.20. (1) Consilierii judeţeni, în calitate de reprezentanţi ai colectivităţii locale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă, cu bună-credinţă şi fidelitate faţă de ţară şi de colectivitatea care i-a ales.
(2) Consilierii judeţeni sunt obligaţi să respecte Constituţia şi legile ţării, precum şi regulamentul de funcţionare a consiliului, să se supună regulilor de curtoazie şi disciplină şi să nu folosească în cuvântul lor sau în relaţiile cu cetăţenii expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase.
(3) Consilierii judeţeni sunt obligaţi să menţioneze expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale. În cazurile în care interesul personal nu are caracter patrimonial, consiliul judeţean poate permite participarea la vot a consilierului.
Art.21. (1) Consilierii judeţeni sunt obligaţi la probitate şi discreţie profesională.
(2) Consilierii judeţeni sunt obligaţi să dea dovadă de cinste şi corectitudine; este interzis consilierului judeţean să ceară, pentru sine sau pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje.
(3) Consilierii judeţeni au obligaţia de a aduce la cunoştinţă cetăţenilor toate faptele şi actele administrative ce interesează colectivitatea locală.
(4) Comisiile de specialitate sunt obligate să prezinte consiliului un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului judeţului.
(5) Consilierii judeţeni au îndatorirea de a-şi perfecţiona pregătirea în domeniul administraţiei publice locale, urmând cursurile de pregătire, formare şi perfecţionare organizate în acest scop de instituţiile abilitate.
(6) Consilierii judeţeni, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean nu pot lipsi de la lucrările consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care fac parte decât în situaţiile prevăzute în regulamentul de funcţionare.
(7) Nu se consideră absent consilierul care nu participă la lucrări întrucât se află în îndeplinirea unei însărcinări oficiale, precum şi în următoarele cazuri:
- îmbolnăvire, dovedită cu certificat medical;
- deplasare în interes de serviciu dovedită cu ordinul de deplasare;
- concediu de odihnă;
- concediu fără plată;
- delegaţii oficiale în străinătate.
(8) Consilierii judeţeni nu pot face uz şi nu se pot prevala de această calitate în exercitarea unei activităţi private.
(9) Preşedintele, vicepreşedinţii şi consilierii judeţeni depun declaraţia de avere în termen de 15 zile de la data validării în funcţie, la persoana desemnată de secretarul judeţului.
(10) Prevederile legale în vigoare privitoare la declaraţia de avere se aplică în mod corespunzător.
Art.22. (1) Fiecare consilier poate adresa întrebări preşedintelui, vicepreşedinţilor, secretarului judeţului precum şi conducătorilor direcţiilor şi compartimentelor din aparatul de specialitate al consiliului judeţean şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea consiliului judeţean.
(2) Prin întrebare se solicită o informaţie cu privire la un fapt necunoscut. Cei întrebaţi vor răspunde de regulă imediat sau obligatoriu la următoarea şedinţă.
Art.23. Interpelarea constă într-o cerere prin care se solicită explicaţii în legătură cu un fapt cunoscut. Cel interpelat are obligaţia de a răspunde în termenele prevăzute de lege.
Art.24. Preşedintele consiliului judeţean este obligat ca prin intermediul secretarului judeţului şi al aparatului de specialitate să pună la dispoziţia consilierilor, la cererea acestora, în termen de cel mult 20 de zile informaţiile necesare îndeplinirii mandatului
Art.25. (1) Petiţiile adresate consiliului judeţean vor fi înregistrate în registrul special, analizate şi soluţionate potrivit reglementărilor legale.
(2) Consiliul judeţean va analiza semestrial activitatea de soluţionare a petiţiilor.
CAPITOLUL III
SECŢIUNEA I
Desfăşurarea şedinţelor consiliului judeţean
Art.26. (1) Şedinţele Consiliului judeţean încep cu efectuarea apelului nominal realizat de secretarul judeţului, se desfăşoară în prezenţa majorităţii consilierilor în funcţie şi sunt conduse de Preşedintele Consiliului judeţean sau în lipsa acestuia de către vicepreşedintele desemnat, prin dispoziţie, de către preşedinte. În situaţia în care lipseşte atât preşedintele cât şi vicepreşedintele desemnat ori nu a fost desemnat nici un vicepreşedinte, şedinţa va fi condusă de vicepreşedintele sau consilierul desemnat în acest scop de consiliu cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.
(2) Şedinţa consiliului judeţean se întrerupe în situaţia în care pe timpul desfăşurării numărul consilierilor prezenţi în sală se reduce sub cvorumul necesar. Dacă acest cvorum nu poate fi asigurat şedinţa se încheie urmând ca punctele de pe ordinea de zi ne adoptate să fie înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe.
(3) Lucrările şedinţei consiliului judeţean pot fi suspendate de către preşedinte pentru cel mult 30 de minute pentru motive temeinice, din iniţiativă proprie sau la solicitarea liderilor grupurilor de consilieri. Sunt considerate motive temeinice următoarele:
- pauze pentru consultări solicitate de grupurile de consilieri pentru stabilirea poziţiei grupului într-o chestiune adusă în dezbatere pe timpul şedinţei;
- pauze necesare pentru desfăşurarea activităţii unor comisii solicitate să se pronunţe într-o chestiune dezbătută de consiliu;
- pauze de consultare între preşedinte şi liderii grupurilor de consilieri în vederea asigurării prezenţei consilierilor pentru desfăşurarea legală a şedinţei;
- în situaţia în care după adresarea de avertismente şi chemare la ordine desfăşurarea lucrărilor şedinţei este perturbată urmând a se desfăşura consultări între preşedinte şi liderii grupurilor de consilieri pentru asigurarea ordinii pe timpul desfăşurării şedinţei;
- defecţiuni în asigurarea condiţiilor tehnice pentru desfăşurarea şedinţei (iluminat, temperatură sau alte asemenea);
- Desfăşurarea unor operaţiuni impuse de procedurile ce se desfăşoară în cadrul şedinţei şi care presupun activităţi ce nu se pot desfăşura în sala de şedinţă (editare de buletine de vot, solicitarea de informaţii pe timpul şedinţei necesare în procesul adoptării hotărârilor, pregătirea altor materiale solicitate pe timpul şedinţei).
- participarea consilierilor la diverse festivităţi sau ceremonialuri.
(4) Proiectul ordinii de zi se întocmeşte de preşedintele Consiliului judeţean sau de către cel ce a cerut convocarea şedinţei extraordinare şi cuprinde proiecte de hotărâri, rapoarte ale comisiilor de specialitate, rapoarte sau informări ale conducătorilor unităţilor subordonate sau care se află sub autoritatea consiliului, declaraţii politice, întrebări, interpelări, petiţii sau alte probleme propuse de preşedinte, vicepreşedinţi, consilieri, comisii de specialitate, secretarul judeţului sau de cetăţeni.
Art.27. (1) Consilierii prezenţi la şedinţe trebuie să-şi înregistreze prezenţa într-o evidenţă ţinută prin grija secretarului judeţului.
(2) Consilierul care nu poate lua parte la şedinţă va trebui să comunice acest lucru preşedintelui consiliului judeţean sau secretarului judeţului.
Art.28. (1) Proiectele de hotărâri şi celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoţite de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop şi de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean.
(2) Dezbaterea proiectelor de hotărâri în şedinţele extraordinare şi cele convocate de îndată se va putea face şi în lipsa avizelor comisiilor de specialitate şi a rapoartelor compartimentelor de resort. În cadrul acestor şedinţe vor putea fi dezbătute numai problemele care au determinat convocarea şedinţei extraordinare sau de îndată.
(3) Dezbaterea problemelor se face în ordinea strictă în care acestea sunt înscrise pe ordinea de zi aprobată. Dezbaterea începe prin prezentarea pe scurt a proiectului de hotărâre sau a problemei înscrise pe ordinea de zi, pe care o face iniţiatorul. Apoi se dă cuvântul preşedintelui comisiei de specialitate şi, dacă este cazul, şefului compartimentului care a întocmit raportul.
(4) După efectuarea prezentărilor prevăzute mai sus se trece la dezbateri.
(5) Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale şi pe articole. Amendamentele (de fond sau de redactare) se supun votului înaintea textului propus prin proiectul de hotărâre, în ordinea formulării lor. Dacă s-a adoptat textul unui amendament formulat anterior, celelalte se socotesc respinse fără a se mai supune votului.
Art.29. (1) Consilierii vor participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt, fiind obligaţi să se refere exclusiv la problema care formează obiectul dezbaterii.
(2) Cel care conduce şedinţa poate propune consiliului spre aprobare timpul ce va fi afectat fiecărui vorbitor, precum şi timpul total de dezbatere a proiectului.
Art.30. Preşedintele va permite oricând unui consilier să răspundă într-o problemă de ordin personal sau atunci când a fost nominalizat de un alt vorbitor. Această prevedere se aplică şi în cazul în care se cere cuvântul în probleme privitoare la acest regulament.
Art.31. Preşedintele consiliului sau liderul oricărui grup de consilieri poate propune încheierea dezbaterii. Cererea se aprobă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi.
Art.32. Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii de către consilierii prezenţi la şedinţă, precum şi dialogul dintre vorbitori şi persoanele aflate în sală.
Art.33. Este interzisă folosirea telefoanelor celulare în şedinţele consiliului judeţean.
Art.34. În cazul în care desfăşurarea lucrărilor şedinţei este perturbată, preşedintele poate întrerupe dezbaterile şi poate dispune eliminarea din sală a persoanelor, altele decât consilierii.
SECŢIUNEA a II-a
Elaborarea proiectelor de hotărâri
Art.35. (1) Dreptul la iniţiativă pentru proiectele de hotărâri aparţine preşedintelui consiliului, vicepreşedinţilor, consilierilor şi cetăţenilor. Redactarea proiectelor se face de către cei care propun, cu sprijinul compartimentelor din aparatul de specialitate al consiliului judeţean.
(2) Proiectele de hotărâri trebuie însoţite de o expunere de motive şi redactate în forma prevăzută de lege.
Art.36. (1) Proiectele de hotărâri se înscriu în ordinea de zi prin menţionarea titlului şi a iniţiatorului. Ele se aduc la cunoştinţa consilierilor şi a compartimentelor aparatului de specialitate al consiliului judeţean, în termenele prevăzute de lege, prin grija secretarului judeţului.
(2) De asemenea, proiectele de hotărâri se transmit spre dezbatere şi avizare comisiilor de specialitate pentru analiză.
Art.37. Înainte cu cel puţin 30 de zile de la supunerea spre analiză şi adoptare a proiectelor de hotărâri normative, Consiliul judeţean va publica un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, îl va afişa la sediu într-un spaţiu accesibil publicului şi va fi transmis către mass-media locală
Art.38. Anunţul va cuprinde o expunere de motive sau un referat de fundamentare privind necesitatea adoptării hotărârii normative propuse, textul complet al proiectului de hotărâre, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris, propuneri, sugestii, opinii, cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre normativă.
Art.39. (1) La publicarea anunţului Consiliul judeţean va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre normativă supus dezbaterii publice.
(2) La solicitarea scrisă a unei asociaţii legal constituite sau a unei autorităţi publice, Consiliul judeţean va organiza o întâlnire în care să dezbată public proiectul de hotărâre normativă.
Art.40. (1) După examinarea proiectelor sau propunerilor, comisia de specialitate şi compartimentul de resort din aparatul de specialitate întocmesc câte un raport cu privire la adoptarea sau, după caz, modificarea ori respingerea proiectelor sau propunerilor examinate.
(2) Rapoartele şi avizele necesare se transmit secretarului judeţului, care asigură cunoaşterea lor de către preşedinte, vicepreşedinţi şi de către consilieri.
Art.41. Proiectele de hotărâri şi propunerile, avizate de comisiile de specialitate şi însoţite de rapoartele compartimentelor de resort din aparatul de specialitate al consiliului judeţean, se supun dezbaterii şi votului consiliului în şedinţa pe a cărei ordine de zi au fost introduse.
Art.42. (1) Dezbaterea proiectului de hotărâre sau a propunerilor este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului, a raportului de specialitate şi a avizului comisiei.
(2) Raportul de specialitate este prezentat de şeful direcţiei sau serviciului respectiv, iar avizul comisiei de preşedintele acesteia sau de către un alt membru.
Art.43. (1) Cetăţenii cu domiciliul în judeţul Maramureş pot propune consiliului judeţean spre dezbatere şi adoptare, proiecte de hotărâri.
(2) Promovarea unui proiect de hotărâre poate fi iniţiată de unul sau de mai mulţi cetăţeni cu drept de vot, dacă acesta este susţinut prin semnături de cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a judeţului, ce provin din cel puţin 20 de unităţi administrativ-teritoariale din judeţ.
(3) Iniţiatorii depun la secretarul judeţului forma propusă pentru proiectul de hotărâre. Proiectul va fi afişat spre informare publică prin grija secretarului judeţului.
(4) Iniţiatorii asigură întocmirea listelor de susţinători pe formulare puse la dispoziţie de secretarul judeţului.
(5) Listele de susţinători vor cuprinde numele, prenumele şi domiciliul, Codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate şi semnăturile susţinătorilor.
(6) Listele de susţinători pot fi semnate numai de cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul pe raza judeţului.
(7) După depunerea documentaţiei şi verificarea acesteia de către secretarul judeţului, proiectul de hotărâre va urma procedurile regulamentare de lucru ale consiliului judeţean.
SECŢIUNEA a III-a
Procedura de vot
Art.44. (1) Votul consilierilor este personal şi poate fi deschis sau secret.
(2) Votul deschis se exprimă prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal.
(3) Consiliul hotărăşte, la propunerea preşedintelui, ce modalitate de vot va folosi, în afară de cazul în care prin lege sau regulament se stabileşte o anumită procedură de vot.
Art.45. (1) Votarea prin apel nominal se face în modul următor: preşedintele explică obiectul votării şi sensul cuvintelor „pentru” şi „contra”. Secretarul judeţului dă citire numelui şi prenumelui consilierului, fiecare consilier răspunde „pentru” sau „contra”.
(2) După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele consilierilor care au lipsit la apel.
Art.46. (1) Pentru votul secret se folosesc buletine de vot. Buletinele de vot vor avea aplicată pe verso, ştampilă de control, ştampila consiliului judeţean.
(2) Exprimarea votului se face prin marcarea semnului (X) în caseta corespunzătoare opţiunii „DA” sau „(NU”
(3) Buletinele de vot se introduc într-o urnă. Sunt considerate nule acele buletine pe care nu a fost exprimată opţiunea („da” sau „nu”) sau au fost exprimate ambele opţiuni ori au fost folosite alte buletine de vot care nu au aplicată ştampila de control.
(4) Procedurile de vot sunt asigurate de comisia de validare cu sprijinul secretarului judeţului.
Art.47. (1) Hotărârile şi alte acte sau propuneri se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul cere o altă majoritate.
(2) Abţinerile se contabilizează la voturi contra.
CAPITOLUL IV
Comisiile de specialitate
Art.48. După constituire Consiliul Judeţean organizează un număr de 8 comisii de specialitate, fiecare având 7-9 membrii. Domeniile de activitate şi denumirea comisiilor sunt cele din anexa nr. 1, care face parte integrantă din acest regulament
Art.49. (1) Un consilier poate face parte din 1-3 comisii.
(2) Numărul de locuri cuvenite fiecărui grup de consilieri în fiecare comisie se determină în funcţie de numărul de mandate obţinut de grupul în cauză.
Art.50. (1) Fiecare comisie are un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.
(2) Numărul de funcţii de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar ce se cuvin fiecărui grup de consilieri se determină în funcţie de numărul de mandate obţinut de grupul în cauză iar repartizarea acestora pe comisii se face prin negocieri între grupuri pentru fiecare funcţie având prioritate, în limita funcţiilor cuvenite, grupul cel mai mare.
(3) Preşedintele comisiei asigură reprezentarea acesteia în raporturile sale cu consiliul şi cu celelalte comisii. El conduce şedinţele comisiei, poate propune ca la lucrările acesteia să participe şi alte persoane din afara ei, dacă interesele efectuării lucrării o cer; are acces la lucrările celorlalte comisii; îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament. În lipsa preşedintelui atribuţiunile acestuia sunt îndeplinite de vicepreşedinte.
(4) Secretarul comisiei asigură redactarea actelor (rapoarte, avize, procese-verbale) şi efectuează numărarea voturilor exprimate în cadrul şedinţei acesteia, efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a membrilor comisiei.
Art.51. (1) Convocarea şedinţelor comisiei se face de către preşedinte sau în lipsa acestuia de, vicepreşedinte cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţă.
(2) Participarea consilierilor la şedinţele comisiei este obligatorie.
(3) În caz de absenţă nejustificată, consilierul în cauză nu primeşte indemnizaţia de şedinţă. Dacă absenţele continuă, preşedintele comisiei poate propune consiliului înlocuirea lui din comisie, poate aplica sancţiunile prevăzute în competenţa sa de Statutul aleşilor locali sau poate propune consiliului aplicarea altor sancţiuni statutare.
Art.52. (1) Şedinţele comisiei de regulă nu sunt publice. Comisia poate hotărî ca la dezbaterile sale să participe şi alte persoane interesate sau reprezentanţi ai presei, specialişti, consilieri care au făcut propuneri ce stau la baza lucrărilor acesteia (autori de proiecte de hotărâri, a propunerilor de amendamente sau a rapoartelor de anchetă), funcţionari, specialişti din aparatul de specialitate al consiliului judeţean. Persoanele invitate nu au dreptul de a participa la vot, ele însă pot fi ascultate în cadrul şedinţei.
(2) Comisiile de specialitate avizează proiectele de hotărâri, efectuează anchete, hotărăsc asupra altor probleme trimise de consiliu spre avizare şi întocmesc rapoarte pe care le prezintă consiliului.
Art.53. (1) Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei preşedintele acesteia va desemna un consilier care va face în cadrul şedinţei o scurtă prezentare a problemei aflate pe ordinea de zi, dacă aceasta nu este prezentată de iniţiator.
(2) Consilierul desemnat potrivit alin. (1) va redacta raportul sau avizul comisiei pe baza amendamentelor şi a propunerilor formulate de membrii acesteia, care au fost aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor prezenţi.
(3) Avizele vor cuprinde separat, cu motivarea necesară, amendamentele şi propunerile acceptate, cele respinse cât şi opiniile separate a consilierilor care au votat împotrivă,
(4) Avizul întocmit se prezintă secretarului judeţului, care se va îngriji de multiplicarea şi difuzarea acestuia către consilieri, odată cu ordinea de zi.
Art.54. (1) Comisia lucrează în plen şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi.
(2) Votul în comisie este, de regulă, deschis. În anumite situaţii, hotărâte prin vot de membri acesteia, se poate recurge şi la vot secret.
(3) În caz de balotaj, votul preşedintelui este decisiv.
Art.55. Cu privire la desfăşurarea şedinţelor comisiei se încheie procese-verbale. Acestea pot fi puse la dispoziţia altor persoane decât membrilor comisiei numai cu încuviinţarea preşedintelui comisiei, afară de cazul în care şedinţa a fost publică.
Art.56. Cu respectarea prevederilor art. 56, alin. (7) din Legea nr. 215/2001 se pot organiza comisii speciale de analiză şi verificare. Aceste comisii se organizează din iniţiativa preşedintelui consiliului judeţean sau din iniţiativă a unei treimi din numărul consilierilor.
CAPITOLUL V
Registrul de interese, sancţiuni şi demisii
SECŢIUNEA I
Registrul de interese
Art.57. (1) Consilierii judeţeni sunt obligaţi să îşi facă publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul judeţului.
(2) Un exemplar al declaraţiei privind interesele personale se păstrează de către secretarul judeţului într-un dosar special, denumit registru de interese.
(3) Al doilea exemplar al declaraţiei de interese se transmite instituţiei prefectului şi se vor păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese.
(4) Modelul declaraţiei se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Art.58. (1) Consilierii judeţeni au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
- soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
- orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;
- o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri;
- o altă autoritate din care fac parte;
- orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
- o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.
(2) În declaraţia privind interesele personale, consilierii judeţeni vor specifica:
- funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale, autorităţilor şi
- Instituţiilor publice, asociaţiilor şi fundaţiilor;
- veniturile obţinute din colaborarea cu orice persoană fizică sau juridică şi natura colaborării respective;
- participarea la capitalul societăţilor comerciale, dacă aceasta depăşeşte 5% din capitalul societăţii;
- participarea la capitalul societăţilor comerciale, dacă aceasta nu depăşeşte 5% din capitalul societăţii, dar depăşeşte valoarea de 10.000 lei;
- asociaţiile şi fundaţiile ai căror membri sunt;
- bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune;
- funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale, autorităţilor sau instituţiilor publice de către soţ/soţie;
- bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune de către soţ/soţie şi copii minori;
- lista proprietăţilor deţinute pe raza unităţii administrativ-teritoriale din ale căror autorităţi ale administraţiei publice locale fac parte;
- cadourile şi orice beneficii materiale sau avantaje făcute de orice persoană fizică ori juridică, legate sau decurgând din funcţia deţinută în cadrul autorităţii administraţiei publice locale; orice cadou sau donaţie primită de consilierii judeţeni într-o ocazie publică sau festivă devin proprietatea acelei instituţii ori autorităţi;
- orice alte interese, stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean, în cazul preşedintelui şi vicepreşedintelui acestuia şi al consilierilor judeţeni.
Art.59. (1) Consilierii judeţeni nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.
(3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.
(4) Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor alineatului (1) sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Art.60. (1) Declaraţia privind interesele personale se depune după cum urmează:
- în termen de 15 zile de la data declarării consiliului ca legal constituit, în cazul consilierilor judeţeni;
- în termen de 15 zile de la alegere, în cazul preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean;
- în termen de 15 zile de la depunerea jurământului, de către consilierii validaţi după constituirea consiliului judeţean.
Art.61. (1) Consilierii judeţeni au obligaţia să reactualizeze declaraţia privind interesele personale la începutul fiecărui an, dar nu mai târziu de 1 februarie, dacă au intervenit modificări semnificative faţă de declaraţia anterioară.
(2) Secretarul judeţului va transmite instituţiei prefectului până la data de 1 martie a fiecărui an, un exemplar al declaraţiilor reactualizate.
Art.62. (1) Nedepunerea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei.
(2) Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului.
(3) Suspendarea sau încetarea mandatului se constată prin hotărâre a consiliului judeţean.
(4) Cadourile şi orice beneficii materiale nedeclarate potrivit prevederilor art. 60 lit. j) sunt supuse confiscării.
(5) Fapta consilierilor judeţeni de a face declaraţii privind interesele personale, care nu corespund adevărului, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
Art.63. Persoanele care asistă la şedinţele Consiliului judeţean, invitate sau din proprie iniţiativă trebuie să respecte acest regulament de organizare şi funcţionare. În cazul în care preşedintele constată că o persoană a încălcat regulamentul, va dispune avertizarea şi, în ultimă instanţă, evacuarea acesteia.
SECŢIUNEA a II-a
Sancţiuni
Art. 64. (1) Consilierii judeţeni răspund, în condiţiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
(2) Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, precum şi solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte şi pentru hotărârile pe care le-au votat.
(3) În procesul-verbal al şedinţei consiliului va fi consemnat rezultatul votului, iar la cererea consilierului, se va menţiona în mod expres votul acestuia.
Art.65. (1) Încălcarea, cu vinovăţie, de către consilieri a prevederilor Legii nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului judeţeana trage aplicarea următoarelor sancţiuni:
- avertismentul;
- chemarea la ordine;
- retragerea cuvântului;
- eliminarea din sala de şedinţă;
- excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate;
- retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1 - 2 şedinţe.
(2) Sancţiunile descrise la literele a) – d) se aplică de către preşedinte, iar cele de la alin. (1) lit. e) şi f) de către consiliu, prin hotărâre.
(3) Pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. e) – f), cazul se va transmite comisiei de specialitate care are în obiectul de activitate şi aspectele juridice, aceasta prezentând un raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate, inclusiv a explicaţiilor furnizate de cel în cauză.
(4) La prima abatere, preşedintele de şedinţă atrage atenţia consilierului în culpă şi îl invită să respecte regulamentul.
(5) Consilierii care nesocotesc avertismentul şi invitaţia preşedintelui şi continuă să se abată de la regulament, precum şi cei care încalcă în mod grav, chiar pentru prima dată, dispoziţiile regulamentului vor fi chemaţi la ordine.
(6) Chemarea la ordine se înscrie în procesul-verbal de şedinţă. Înainte de a fi chemat la ordine, consilierul este invitat de către preşedinte să îşi retragă sau să explice cuvântul ori expresiile care au generat incidentul şi care ar atrage aplicarea sancţiunii.
(7) Dacă expresia întrebuinţată a fost retrasă ori dacă explicaţiile date sunt apreciate de preşedinte ca satisfăcătoare, sancţiunea nu se mai aplică.
(8) În cazul în care după chemarea la ordine un consilier continuă să se abată de la regulament, preşedintele îi va retrage cuvântul, iar dacă persistă, îl va elimina din sală. Eliminarea din sală echivalează cu absenţa nemotivată de la şedinţă.
(9) În caz de opunere, eliminarea din sală. „lucrările şedinţei se suspendă, preşedintele solicitând liderului grupului respectiv de consilieri să asigure punerea în aplicare a sancţiunii, după care lucrările şedinţei sun reluate”.
Art.66. (1) În cazul unor abateri grave, săvârşite în mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, consiliul poate aplica sancţiunea excluderii temporare a consilierului de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate.
(2) Gravitatea abaterii va fi stabilită de comisia de specialitate care are în obiectul de activitate aspecte juridice, în cel mult 10 zile de la sesizare.
(3) Excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate nu poate depăşi două şedinţe consecutive.
(4) Excluderea de la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate are drept consecinţă neacordarea indemnizaţiei de şedinţă pe perioada respectivă.
(5) În caz de opunere, interzicerea participării la şedinţe se execută cu ajutorul forţei publice puse la dispoziţie preşedintelui.
Art.67. (1) Sancţiunile prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. e) şi f) se aplică prin hotărâre adoptată de consiliu cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.
(2) Pe perioada aplicării sancţiunii, consilierii în cauză sunt scoşi din cvorumul de lucru.
(3) Pentru menţinerea ordinii în şedinţele comisiilor de specialitate, preşedinţii acestora au aceleaşi drepturi ca şi preşedintele consiliului. Aceştia pot aplica sancţiunile prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. a) - d).
(4) Sancţiunile prevăzute la art. 65 alin. (1) literele a) -d) se pot aplica în mod corespunzător şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean, pentru abaterile săvârşite în calitatea lor de consilier.
Art.68. (1) Pentru abateri grave şi repetate, săvârşite în exercitarea mandatului de vicepreşedinţii consiliului judeţean, persoanelor în cauză li se pot aplica următoarele sancţiuni:
- mustrare;
- avertisment;
- diminuarea indemnizaţiei cu 5 - 10% pe timp de 1 - 3 luni;
(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se aplică, prin hotărâre a consiliului, la propunerea motivată a preşedintelui consiliului judeţean. Motivele care justifică propunerea de sancţionare vor fi aduse la cunoştinţă consilierilor cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţei.
(3) În cazul sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), hotărârea se adoptă cu votul deschis al majorităţii consilierilor în funcţie, iar în cazul sancţiunilor prevăzute la lit. c) cu votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie.
(4) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. c) poate fi făcută numai dacă se face dovada că vicepreşedintele consiliului judeţean a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din judeţ.
Art.69. (1) Împotriva sancţiunii prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. c) şi d) persoana în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente. Procedura prealabilă nu este obligatorie.
(2) Aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 65 alin. (1), în cazul vicepreşedinţilor consiliului judeţean, în calitatea acestora de consilier, nu are nici un efect asupra exercitării de către cei în cauză a mandatului încredinţat de consiliu.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art.70. Secretarul judeţului, precum şi direcţiile şi compartimentele de specialitate asigură consilierilor asistenţă de specialitate.
Art.71. Adoptarea şi modificarea regulamentului se fac cu votul majorităţii membrilor în funcţie ai consiliului judeţean.
Anexa nr. 1
| Nr. crt. |
Domeniile de activitate şi denumirea comisiei |
| 1. |
Comisia economico – financiară |
| 2. |
Comisia de amenajarea teritoriului şi urbanism |
| 3. |
Comisia pentru protecţia mediului, turism, tineret şi sport |
| 4. |
Comisia pentru sănătate, muncă solidaritate socială şi familie |
| 5. |
Comisia învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural |
| 6. |
Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală |
| 7. |
Comisia juridică şi de disciplină |
| 8. |
Comisia pentru asistenţă socială şi protecţia copilului |